MIC ISTORIC


Desi denumirea lor ne-ar putea duce cu gandul la ceva urias si inspaimantator, vulcanii noroiosi sunt de fapt niste ridicaturi conice, de forma unor palnii cu varful in sus, care seamana cu niste musuroaie mai inalte si mai intinse. Aceste conuri se formeaza la suprafata pamantului, prin eruptia gazelor degajate de zacamintele de hidrocarburi din subsol. Pornind de undeva din adancul pamantului, gazele emanate isi fac loc catre suprafata, impingand in drumul lor apa si noroiul pe care le intalnesc in cale. Astfel, in zona prin care gazele ies in atmosfera, degajand si un miros de sulf, apa si noroiul argilos aduse din subsol se revarsa, depunandu-se in straturi conice si continuand sa bolboroseasca incet. Desi reprezinta un fenomen rar intalnit la nivel mondial, vulcani noroiosi putem admira si noi, in Romania, in zona subcarpatica a judetului Buzau.


Declarata inca din anul 1924 monument al naturii, zona Paclele Mari - Paclele Mici este singurul loc din Europa in care pot fi vazuti vulcani noroiosi, fenomene similare inregistrandu-se doar in Siberia si in Australia.


Spre nord-est este situat platoul Paclelor Mari, cu o suprafata de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflati in centrul platoului. Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani masoara peste 100 de metri (adica, este mai mare decat lungimea unui teren de fotbal). "Poalele" vulcanilor de aici sunt foarte intinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare si limbi lungi de noroi vinetiu, adesea amestecat cu suvite de titei.


Totul, in jurul acestor vulcani pare pustiu. Multi dintre turistii care vin in zona vulcanilor noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta.


Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca, mai la departare de cratere, pe aceste terenuri sterpe, "inundate" de noroi si acoperite de un strat gros de namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera - dupa denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost declarata rezervatie naturala.